Ziua Marinei la Galati in 2012

Salutare şi bine ne-am regăsit drag cititor.

Am revenit să-ţi povestesc despre ce şi cum s-a întâmplat ieri în oraşul meu preferat, mai ales având în vedere că a fost ceva sărbătoare.

O fi având o însemnătate religioasă pe undeva dar, mai important, e ziua rezervată în calendar pentru ziua marinarilor.

Treacă de la mine, au şi ei motiv de bucurie şi o zi liberă dacă tot mă pot bucura şi eu de evenimente într-un fel sau altul, nu?

Evenimentele la Galaţi au fost similare cu ce s-a întâmplat în ani anteriori. Navele din port au ieşit la paradă, au fost însoţite de trei vase militare şi toate bărcuţele mici bâzâiau în jurul lor.

Faleza superioară a fost parţial închisă pentru a face loc concertului, fanfarelor şi ocaziei de a cumpăra vată de zahăr şi alte chestii… gustoase.

Printre lucrurile notabile de văzut de ziua marinei se regăsesc o expoziţie de masini din alte vremuri şi una dedicată istoriei Galaţi.

De prima vom vorbi într-un articol ulterior iar de a doua trebuie să vă spun că a fost din categoria intenţiilor bune.

Da, erau imagini şi cărţi destul de impresionante pe acolo şi da, erau destul de multe doamne din partea CJ Galaţi şi a bibliotecii V.A. Urechia însă nu prea interacţionau cu publicul (surprinzător de numeros după mine).

Mai mult, “Valurile Dunării” răsuna răguşit pe fundal şi am crezut că era vorba de un gramofon sau ceva interesant de văzut, de fapt, era un laptop cu nişte boxe chinuite.

Apoi, pliantul de prezentare al evenimentului era trist. Băi da trist rău. Unele cărti m-au tentat, însă am reuşit să rezist vitejeşte la fel cum faceau fetele la magazinul de alături.

Nu s-au cumpărat prea multe parfumuri, nici bijuterii sau ciocolată dar s-a dat iama în jucăriile de pluş foarte bine făcute. Asta e, nu toţi au avut tăria grupului nostru.

P.S. Am filmat mai multe dar rezultatele au fost oribile, clipul de mai sus e singurul aproape acceptabil. De altă dată mă pregătesc mai bine. Promit.

Leave a Reply